04/02/2026
Epstein Files: Spectacolul de groază care n-ar trebui să surprindă un om citit
Se pare că lumea a intrat iar în „șoc moral”. Dosarele Epstein sunt deschise, iar internetul cântă în cor: „Nu pot să cred!” și „Oribil!”. Oameni șocați, jurnaliști șocați, profesioniști ai indignării șocați — și, inevitabil, toți aceștia, șocați că noi suntem șocați.
Dar hai să lăsăm teatrul deoparte două secunde.
Am auzit, am analizat și am lucrat cu tot felul de definiții academice ale puterii: capacitatea de a influența, forța de a modela destine, bani, resurse, control politic. Bla, bla, bla.
Eu propun una mai simplă, mai biologică și, din păcate, mai exactă pentru Homo sapiens sapiens (deși acel al doilea „sapiens” pare tot mai mult o glumă proastă a evoluției):
Puterea, în esența ei pură, este capacitatea nemijlocită a unui specimen de a abuza fizic, sexual și psihologic un alt semen al său, fără consecințe.
Atât. Restul e decor.
Privind prin această lentilă, insula lui Epstein nu a fost o anomalie. A fost un platou de filmare privat pentru un remake modern, cu buget nelimitat, al unor „clasice” pe care preferăm să le numim artă controversată, deși sunt — când le privești rece — radiografii ale naturii umane scăpate de sub control.
Dacă v-ați fi făcut temele culturale, două filme ar fi fost suficiente ca să nu vă mai prefaceți surprinși:
1. „Salò, sau cele 120 de zile ale Sodomei” – Pasolini n-a fost un regizor de groază, ci un anatomist. În Salò, câțiva libertini bogați și protejați se izolează într-un spațiu unde legea devine decor, iar oamenii devin material. Sună familiar? Doar că, în loc de Republica de la Salò, avem o insulă; în loc de uniformele fasciștilor de atunci, avem costume scumpe și reputații impecabile. Decorul se schimbă, mecanismul rămâne: puterea absolută se verifică prin degradarea și abuzarea absolută a celuilalt.
2. „Caligula” – Aici, demența puterii imperiale se traduce prin orgii, in**st și cruzime gratuită, totul sub pretextul divinității împăratului. Astăzi, „divinitatea” este contul bancar și influența politică. Epstein și clica lui nu au făcut decât să pună în scenă un Caligula corporatist, unde senatorii romani au fost înlocuiți de CEO și politicieni care, între două discursuri despre salvarea planetei și drepturile omului, se relaxau exercitându-și „dreptul divin” de a trata ființele umane ca pe niște jucării de unică folosință.
Așadar, de ce suntem surprinși?
Pentru un om normal — unul care a citit, a văzut, a înțeles și a refuzat confortul naivității — acest scandal nu aduce nimic nou. E doar confirmarea plictisitoare a unei reguli vechi: dă-i unui om puterea de a face orice și, mai devreme sau mai târziu, va face exact ce îi dictează impulsurile cele mai întunecate.
Nu e un scandal. E funcționarea standard a puterii, atunci când nu are frână. Singura diferență e că, din când în când, cade cortina și primim lista cu distribuția.
Vizionare plăcută în continuare la teatrul ipocriziei globale.