După 1989 istoria nu mai înseamnă simpla memorare a faptelor istorice, e trebuie să fie o iniţiere în modul în care se poate ajunge la cunoaşterea acestor fapte, o modalitate de dezvoltare a gândirii critice şi a unei atitudini civice, democratice, tolerante şi responsabile.
În cursul anilor '90 natura fundamentală şi obiectivele generale ale învăţământului istoric au suportat o reevaluare, astf
el că baza istoriei însăşi trebuie definită ca fiind rezultatul construcţiei şi interpretării istoricilor, întotdeauna deschisă şi supusă interogaţiilor. Asociaţia Profesorilor de Istorie din România (APIR-CLIO) este o asociaţie ştiinţifică şi profesională, apolitică a profesorilor de istorie şi ea nu s-a constituit ca o contrapondere la alte asociaţii similare din ţară şi străinătate. Asociaţia s-a înfiinţat în decembrie 2003 la Bucureşti, constituirea sa fiind posibilă în cadrul proiectului ,,Predarea istoriei şi educaţia pentru cetăţenie democratică în România''. APIR-CLIO răspunde unor cerinţe importante pentru activitatea profesorilor de istorie din ţara noastră. Aceştia află un sprijin important deopotrivă ştiinţific, metodic şi profesional, într-un moment în care reforma învăţământului românesc intră într-o nouă etapă.
În vara anului 2009, la iniţiativa unui grup de profesori din judeţul Hunedoara deveniţi membri fondatori, Molnar Simion, Adăscăliţei Felicia-Mariana, Grădină Mirela-Emilia, Liga Adrian-Cristian, Vlaic Teodor-Sorin, au început demersurile pentru organizarea unei filiale judeţene APIR. APIR-CLIO - filiala Hunedoara, persoană juridică constituită pe baza prevederilor legale este a doua filială cu personalitate juridică la nivel de Transilvania. Ea îşi doreşte să devină o componentă activă la nivel de municipiu Deva şi judeţ în ceea ce priveşte studiul istoriei, promovarea valorilor locale judeţene şi naţionale în domeniul istoriei, dar şi a obiectivelor istorice care fac parte din patrimoniul local, naţional şi universal. Asociaţia îşi propune să militeze pentru eliminarea prejudecăţilor istorice, eliberarea de clişeele trecutului, să promoveze dialogul, un sistem de valori şi atitudini bazat pe spirit deschis, democratic, gândire pozitivă şi critică, toleranţă, respect pentru drepturile omului. Asociaţia numără până în prezent aproximativ 50 de membri, are o publicaţie proprie ,,Perspective istorice'', siglă, insignă, adresă de e-mail, precum şi o pagină Web, unde doritorii pot afla informaţiile dorite despre activitatea acesteia. Credem că într-o perspectivă apropiată numărul membrilor va creşte, iar implicarea Asociaţiei va fi tot mai mare la nivel local, judeţean şi naţional.