06/03/2012
Lumea dinaintea internetului
Îmi aduc aminte, că am decis să învăţ să programez în C la vârsta de 16 ani, deoarece la o întrunire familială m-am întâlnit cu un student, care făcuse programare înainte şi mi-a povestit ce tare e să faci asta (nu a avut dreptate). Deoarece nu trăiam într-un mediu de programatori, am făcut singurul lucru care părea logic la momentul respectiv, m-am dus la biblioteca judeţeană şi am căutat carte despre programarea în C.
Toate cărţile lor referitoare la IT erau puse pe o poliţă construită în jurul unui stâlp de susţinere. Erau vreo 20. Şi spre surprinderea şi bucuria mea, erau acolo clasicii lui Kerninghan şi Richie. Bucuria mea a ţinut pănâ când am citit câteva rânduri din cărţi, deoarece mi-am dat seama că este prea mult pentru mine (şi nu aveam nici translator pentru aşa ceva), cauză din care am rămas la programarea C+4 basic şi assembly.
Dar, mi-am amintit de toate acestea, deoarece una din aminitirile semnificative ale copilăriei mele a fost aceea că se putea ajunge la informaţii foarte greu. Bilbioteci, cunoştinţe, prieteni, rude, şcoală – au fost singurele surse. Tocmai de aceea, astăzi, când am în mână telefonul mobil, şi cu un singur click pot accesa orice conţinut, mă fascinează cât de mult s-a schimbat lumea. Tot ceea ce fiind copil, cu câţiva ani în urmă, era neimaginabil de departe, astăzi, mot-a-mot este în buzunarul nostru.
E fascinant.
Lumea s-a schimbat enorm, dar observ, că noi oamenii ne-am schimbat într-o măsură mult mai mică. Sau, poate această afirmaţie nici nu este adevărată, deoarece copii care au crescut, cresc cu Internetul, vor fi diferiţi. Dar noi, cei care am crescut înaintea Internetului, nu ne-am dat seama că noua lume necesită o abordare diferită a informaţiei.
Dacă în trecut întrebarea era de fapt dacă poţi ajunge la o anumită informaţie, asta astăzi a devenit o certitudine. Orice cantitate de informaţie în orice domeniu este la dispoziţia noastră. În trecut întrebarea era ce anume poţi citi, astăzi întrebarea este dacă vrei sau nu să citeşti. În trecut puteai să ai o singură sursă de informaţie, astăzi google îţi oferă milioane de surse.
Omul dinaintea internetului adună pe DVD cărţile descărcate de pe torenţi, copiază tone de filme, mp3-uri. Aşa face, ca bunicii noştri, gândind că nu se aruncă nimic, putând fi folosit cândva în viitor la ceva. Aşa cm noi la rândul nostru zâmbeam când auzeam astfel de explicaţii, deoarece în lumea produselor de retail şi a produselor de unică folosinţă un cui îndreptat sau o şosetă cusută pare non-sens, probabil la fel vor zâmbii (sau zâmbesc déjà) oamenii care au crescut cu internet.
Dacă în trecut obsesiile bătrânilor noştri contribuiau doar la creşterea cantităţii nimicurilor depozitate în poduri, obsesiile noastre costă bani, ne costă pe noi, vă costă pe voi, îi costă pe toţi. Orice regulament inutil, orice pagină inutilă este scrisă de cineva, este controlat de cineva, plătit de cineva, necitit de altcineva – ne consumă timpul.
Oare de ce trebuie să adunăm datele şi informaţiile în documente fără sfârşit şi fără vre-un scop concret? Şi să le atichetăm? Doar pentru că printarea este ieftină? Pentru că copy-paste e gratuit?
Credeţi-mă, dacă am vrea, am putea scrie oricât în orice formă de reglementare. Dar nu vrem. De ce să o facem? Cu ce scop? Producerea de hârtie nu poate fi un scop.
Eu sunt satisfăcut, dacă reuşesc să predau informaţia folosind cât mai puţine caractere. Pentru mine regulamentele şi specificaţiile lungi nu sunt un merit, cu o greşeală. Orice poveste inutilă, orice formalitate, orice abstracţie existentă pentru ea însăşi, orice repetiţie reprezintă o insultă.
Reprezintă abuz asupra timpului meu, deoarece omului care a crescut déjà cu internetul, valoarea nu o reprezintă informaţia, ci timpul!
