17/10/2026
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu oprimim!
N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!
Éveille-toi, Roumain ! Éveille-toi, Roumain, de ton sommeil mortel, Dans lequel t’ont plongé des tyrans barbares ! Maintenant — ou jamais — forge un nouveau destin, Devant lequel même tes cruels ennemis s’inclineront ! Maintenant — ou jamais — montrons au monde Que le sang romain coule encore dans nos veines, Et que nous portons fièrement en nos poitrines un nom — Un nom triomphant dans les batailles : le nom de Trajan ! Lève ton front altier et regarde autour de toi : Vois ces centaines de milliers d’hommes courageux, dressés comme des sapins sur la montagne ! Ils n’attendent qu’un seul appel pour fondre, tels des loups, sur une bergerie — Anciens, hommes, jeunes et adolescents — venus des montagnes comme des plaines ! Contemplez, ô ombres majestueuses — Michel, Étienne, Corvin — La nation roumaine, vos propres descendants, Armés pour le combat, votre feu coulant dans leurs veines, Tous s’écriant : « La vie dans la liberté, ou la mort ! » Vous avez succombé à la malice de l’envie Et à une funeste absence d’unité — au Milcov et dans les Carpates ! Mais nous, l’âme exaltée par la liberté sacrée, Jurons de nous unir et de rester frères pour toujours ! Une mère — veuve depuis l’époque de Michel le Grand — Appelle aujourd’hui ses fils à son secours, Et, les larmes aux yeux, elle maudit quiconque Oserait, en une heure si périlleuse, se faire traître ! Qu’ils périssent par la foudre, par le tonnerre et le soufre — Tous ceux qui reculeraient devant ce champ glorieux Alors que la Patrie — telle une mère au cœur tendre — Nous appelle à traverser le feu et l’acier ! Le cimeterre du croissant barbare ne suffit-il donc pas — Lui dont nous ressentons encore, aujourd’hui, les blessures mortelles ? Voici que le knout s’introduit dans nos foyers ancestraux — Mais le Seigneur nous est témoin : nous ne céderons tant qu’il nous restera un souffle ! Le despotisme, dans toute sa fureur aveugle, ne suffit-il donc pas — Ce joug que nous portons, tels du bétail, depuis des siècles ? À présent, les cruels, dans leur aveugle arrogance, cherchent À nous arracher notre langue — mais nous ne l’abandonnerons qu’en mourant ! Roumains de tous horizons — c’est le moment ou jamais — Unissez vos pensées, unissez vos cœurs ! Proclamez au monde entier que le Danube a été dérobé Par l’intrigue, la force et des manœuvres sournoises ! Prêtres, ouvrez la marche avec la Croix — car voici une armée chrétienne ; Notre mot d’ordre est la Liberté, notre but, le plus sacré. Mieux vaut périr au combat, dans tout l’éclat de la gloire, Que de redevenir esclaves sur notre propre sol ancestral !
